Nikon Speedlight + Nikon CLS și noul bliț Nikon SB910 / SB900

Nikon Speedlight + După o perioadă de câțiva ani în care am lucrat cu Nikon SB 800 și Nikon SB 600 a ajuns în mâna mea și SB900 (lansat în 2008 se dorește a fi înlocuitorul lui SB800). De la primul contact se vede și se simte diferența de 5 ani între SB900 și SB800. Finisajele sunt mai atent realizate, blițul este considerabil mai usor de folosit și mult mai intuitiv. În același timp este mai mare și mai puternic decât SB800. O alternativă bună este Nikon SB700, succesorul lui SB600, care are acum modul commander. Din perspectiva mea noul bliț este un pas spre perfectionarea CLS-ului (Creative Lightning System) deja avansat. Întrebarea este cui se adresează și în ce măsură este justificat prețul dublu față de SB600?

Nikon Speedlight + Din propria experientă cred ca SB900 ar trebui să fie achiziționat ca al doilea sau al treilea bliț extern pentru că tocmai în momentul în care realizați un sistem de iluminare din 2-4 blițuri noile facilitati ale SB900 vor putea intra în acțiune și își vor dovedi eficiența. Altfel, acestea nu vor putea fi folosite decât parțial. Desigur exista o multitudine de alte detalii care justifică prețul (inclusiv cei doi/trei ani de garanție).

Nikon SB900 plusuri:

  • butoane mult mai bine plasate;
  • meniu mai ușor și mai intuitiv;
  • buton On – Off – Remote – Master foarte bine plasat și gândit pentru comutarea rapidă;
  • sistem de filtre/geluri care elimină posibilitatea de a distruge filtrele (la SB800 filtrele intens colorate cum ar fi roșu sau albastru la o utilizare medie sunt găurite – la propriu – de caldura blițului);
  • finisaje atent create;
  • detecție DX / FX automată precum și plajă de zoom superioară lui SB800 (17-200mm);
  • trei modele de iluminare selectabile;
  • rotire 360 grade (la SB800 doar 270 grade);
  • senzor de temperatură care oprește blițul în cazul utilizării excesive (previne supraîncălzirea și problemele derivate). Această oprire până când se răcește se poate dovedi extrem de frustrantă în timpul unei ședințe foto. Pentru sedințe foto serioase, vă trebuie mereu backup, acest avantaj devenind un dezavantaj.

Minusuri:

  • se supraîncălzește ușor în situatii de shooting intens, e nevoie mereu de back-up. Nu te poți baza doar pe el.
  • doar transmisie prin infraroșu, care are limitări serioase când vă aflați în exterior. În acest caz este recomandată o soluție radio;
  • preț foarte mare (chiar dacă justificat);
  • dimensiuni considerabil mai mari decât SB600 și SB800;

Nikon Speedlight + CLS

Dacă te interesează CLS-ul și capabilitatile sale pașii de urmat ar fi:

  • achiziționarea unei camere care poate fi commander (Nikon D80, D300, D700, Nikon D7000, D7100, D7200, Nikon D7500, D800, D810, D750, D600). O cameră care poate fi commander ajută la început pentru că nu trebuie achizitionat un commander special pentru cameră (SB900, SB800, SB700 sau SU800). D3, D3X, D3S, D4, D4s, Nikon D5, Nikon D500, Nikon D850 nu pot fi commander pentru ca nu au blit incorporat.
  • achiziționarea 1-2 blițuri SB600 sau Nikon SB700;
  • achiziționarea unui SB900 și a altor blițuri Nikon SB700 după necesități.

Nikon Speedlight + Pocket Wizard

O alternativă la infraroșul CLS-ului este utilizarea unei soluții radio, care se atașează la bliț. Deși această soluție vine și ea cu prețul ei, în unele cazuri chiar foarte mare, lucrurile se îmbunătățesc până aproape de perfecțiune. De ceva timp utilizez soluția PocketWizard (mini TT1, TT5) și pot spune că CLS-ul pălește în fața ei. Variatoarele de putere de pe AC3 fac schimbarea puterii blițurilor atât de ușoară încât nu trebuie să te dezlipești de viewfinder.

Atentie! Transmițătoarele PocketWizard (mini TT1, TT5) sunt diferite pentru Canon fața de Nikon! Trebuiesc cumpărate transmițătoare compatibile! Altfel, se pot folosi doar ca transmițătoare basic fără posibilitatea de a regla puterea wireless.

Un review complet puteți vedea Pocket Wizard mini TT1, Flex TT5, si AC3 pentru Nikon review.

Author Adrian Moisei

Împreună putem realiza amintiri pentru o viață. Aceasta este cea mai mare bucurie pentru mine. Fotografiile realizate sunt despre voi, pentru voi! Am studiat fotografie & design la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

View Posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *